Alegerile din Israel și tensiunile cu Iranul modifică securitatea în Orientul Mijlociu

Cum slăbim regimul iranian prin căi diplomatice și economice?

În data de 27 octombrie 2026, statul evreu a organizat votări pentru parlamentul său. Două operațiuni militare anterioare au lovit durabil conducerea și aparatul de apărare al vecinului din est.

Însă puterea din Teheran a rezistat. Proiectele sale de dezvoltare nucleară și de rachete rămân active. Noua conducere iraniană pare, cel puțin pentru moment, mai fermă și mai dispusă la asumarea riscurilor.

Relația dintre Iran și Washington se află într-o stare de instabilitate, caracterizată ca „nici conflict armat, nici pace”. Conform unei analize difuzate de Ynet Global, reluarea ostilităților nu asigură un esitoc decisiv. Impactul războiului s-a rezumat, în esență, la o schimbare internă în structura puterii, nu la o schimbare totală de regim.

Dispariția liderului suprem Ali Khamenei și preluarea puterii de către fiul său, Mojtaba, nu au distruit instituțiile Republicii Islamice. Dimpotrivă, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a consolidat poziția sa. Starea de urgență a oferit IRGC ocazia de a extinde controlul asupra societății. Mojtaba Khamenei este acum liderul suprem al Iranului.

Obiectivele strategice ale Israelului sunt complexe. Este clar că regimul din Teheran traversează o criză economică gravă.

Totuși, ca observă autorul analizei, dr. Raz Zimmt, dificultățile economice nu duc automat la o revoluție. Dr.

Zimmt conduce programul de cercetare privind Iranul și axa șiită la Institutul pentru Studii de Securitate Națională (INSS). Deși nemulțumirea publică crește, conflictul a întărit și coeziunea națională. Autoritățile au reușit să adune o parte din populația iraniană în jurul unei identități comune.

Operațiunea „Leul Ascendent” a privat Iranul de o parte importantă a capacităților nucleare industriale acumulate pe parcursul anilor. Cu toate acestea, Teheranul deține încă sute de kilograme de uraniu îmbogățit, centrifuge de ultimă generație, expertiză tehnică, personal specializat și infrastructură subterană. Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, se confruntă cu o tensiune fundamentală între mai multe obiective strategice.

Aceste obiective includ: slăbirea stabilității regimului iranian, împiedicarea obținerii de arme nucleare de către Iran și întârzirea reconstrucției capacităților militare ofensive ale acestuia. Amenințarea din partea Iranului rămâne prezentă, ceea ce impune Israelului să rezolve o nouă ecuație strategică.

Un schimbare de regim în Teheran ar putea elimina multe dintre aceste amenințări la sursă, subliniază analiza Ynet Global. Însă un astfel de rezultat depinde, în primul rând, de poporul iranian și de lupta internă dintre regim, susținătorii și oponenții săi. O transformare politică în Iran este dorită, dar nu există o modalitate sigură de a prezice când ar putea avea loc. Nici loviturile împotriva infrastructurii naționale a Iranului nu ar duce, automat, la prăbușirea puterii.

O schimbare de regim în Teheran ar putea elimina aceste amenințări!

Un astfel de atac ar putea transforma Iranul într-un stat disfuncțional sau „eșuat”. Însă, avertizează autorul, statele eșuate pot supraviețui ani de zile și pot continua să fie o amenințare serioasă.

Israelul ar trebui să continue să lucreze pentru a slăbi regimul iranian prin căi diplomatice și economice, pregătindu-se totodată pentru posibilitatea unei crize politice sau a unei tranziții revoluționare.

În ceea ce privește problema nucleară, dr. Raz Zimmt explică că Israelul are două alternative principale: un acord diplomatic sau o acțiune militară. Un acord negociat ar putea permite eliminarea uraniului îmbogățit din Iran, impunerea de limite asupra procesului de îmbogățire și restabilirea unei supravegheri internaționale eficiente. Un astfel de acord ar putea aduce beneficii economice importante pentru regim, consolidând poziția sa și ajutându-l să-și reconstruiască forțele armate. Însă un acord ar putea limita libertatea de acțiune militară a Israelului împotriva Iranului. Ar putea amâna o soluție definitivă a problemei nucleare, până când actuala administrație americană părăsește puterea.

Este puțin probabil că vreun acord ar putea acoperi complet fiecare aspect al amenințării nucleare sau ar putea împiedica Iranul să urmeze o cale secretă către armamentul nuclear.

Alternativa militară prezintă limite semnificative. Un nou atac care nu reușește să distrugă stocurile de materiale fisile și instalațiile subterane ale Iranului riscă să declanșeze un alt conflict costisitor, fără a elimina amenințarea.

Atâta timp cât Israelul și Statele Unite nu dispun de o soluție operațională credibilă, un acord diplomatic, chiar și unul temporar, este preferabil reluării unui război fără obiectiv clar. În final, Republica Islamică va continua probabil să reprezinte o amenințare importantă pentru Israel în viitorul previzibil.

Ceea ce nu s-a reușit în cele două campanii militare anterioare este puțin probabil să se realizeze automat într-o nouă rundă de lupte, chiar dacă se va folosi o forță mai mare.

Pentru a evita să fie prins în războaie repetate care costă scump Israelului fără a aduce o soluție durabilă, este necesară o reevaluare fundamentală a presupunerilor și a strategiei față de Iran.

O nouă strategie trebuie să se bazeze pe o evaluare clară a realității, pe definirea unor obiective realizabile și pe selectarea mijloacelor potrivite.

Nu se poate baza pe iluzii sau pe presupunerea că utilizarea unei forțe mai mari va produce neapărat un rezultat diferit, concluzionează autorul analizei.