Iphigénie en Tauride review - Stabilizare stilistică a lucrărilor preoților însetați de sânge și intervenție divină

Performanțele individuale merită mențiune specială

Prezentarea Iphigénie în Tauride , o adaptare a piesei lui Euripides de Gluck și libretistul său Guillard în 1779, este un eveniment timpuriu la Opera Națională Anglică. Această producție, care explorează tema sacrificiului uman în contextul intervenției divine, are loc la Coliseul din Londra până la 14 noiembrie. Prezentarea este realizată în franceză, aspect care ridică întrebări, mai ales datorită faptului că ENO are o tradiție puternică de prezentare a lucrărilor în limba engleză, așa cum se arată în producția de anul trecut la Blackheath Halls, care a utilizat o versiune în limba engleză, cu o traducere în limba engleză disponibilă. Deși subtitrările sunt oferite la Coliseum, unii critici consideră că această abordare este mai stilistică și mai puțin accesibilă față de spectacolele obișnuite ale companiei, care devine relevantă într-un moment crucial pentru viitorul instituției.

Setul, proiectat de Soutra Gilmour, are un cadru îngust, dreptunghiular, în care Iphigenia este doar unul dintre mulți preoți, toți îmbrăcați în cortine largi tinte cu vin roșu iluminate de Tim Mitchell în tonuri de seară. Aceste elemente vizuale, împreună cu estetica simplă tomnatică a decorului lui Gilmour, reușesc să acomodeze natura potențial oribilă și, în același timp, natura clinică a narativului - de exemplu, mici pete de sânge pe aversele preoților sau folosirea mănușilor de cauciuc pentru a curăța templul, care amintește de o cameră de autopsie. În acest univers vizual, se desfășoară povestea în care sarcina preoților este să ofere sacrificii lui Diana oricui ajunge la țărm, iar următoarea victimă ar putea fi fratele ei nerecunoscut, Orestes.

Personajele sunt prezentate cu o complexitate remarcabilă

Personajele sunt prezentate cu o complexitate remarcabilă. Thoas, un bărbat în costum gri, este ilustrat ca o figură autoritară, a cărei mănuși de piele sunt scoase doar pentru a-și arde ușor palma pe cărburile fierbinte ale sentinelor Dianei. Subordonații lui Thoas, de asemenea în costume similare, se confruntă cu un grup mai haos de greci, îmbrăcați în haine de marină spălate cu ulei, inclusiv Orestes și Pylades. În schimb, performanța muzicală este impresionantă, datorită energiei cu care dirijorul David Bates conduce ansamblul ENO prin coruri sângeroase și vesel, și, de asemenea, datorită căldurii sonore ale orchestrei.

Performanțele individuale merită să fie menționate în special. Christine Rice oferă o interpretare intensă și profundă a personajului Iphigenia. Tenorul luminos și dulce al lui Nick Pritchard evocă emoții puternice în reprezentarea lui Pylades. Cu toate acestea, cea mai puternică impresie este dată de interpretarea pasională a lui Jacques Imbrailo a lui Orestes; baritonul său este vast și cald, iar legătura sa cu Pylades este ilustrată într-un mod emoțional, fără a fi exagerată. Morgan Pearse întărește distribuția în rolul lui Thoas, iar soprano-copil Zoe Houghton oferă dialogurile Dianei cu o frumusețe remarcabilă.

În ciuda tensiunii narrative, finalul spectacolului, deși nu este convingător în termeni de acțiune, se sfârșește cu un final emoțional. Deși există discuții despre alegerea limbii franceze în detrimentul tradiției ENO, acest eveniment cultural este o oportunitate de vizualizare la Coliseul din Londra, până la 14 noiembrie, oferind publicului o experiență teatrală complexă și vizuală.