Căderea lui Aleksandar Vucic: Liderul de fier al Serbiei, îngenuncheat de o revoltă a studenților

Cum s-a construit monopolul puterii?

Totul a pornit de la o tragedie care a scos la iveală putregaiul sistemului. Pe 1 noiembrie 2024, prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad a ucis 16 oameni și a transformat durerea colectivă într-o revoltă socială fără precedent.

Scânteia a fost platforma „Lista Studențească”, o mișcare care a cerut răspicat curățarea instituțiilor de corupție, depolitizarea statului și redobândirea drepturilor civile.

În prima linie a campaniei s-a aflat Ilija Srdanovic, profesor la Facultatea de Medicină din Novi Sad.

Reacția lui Vucic a fost una previzibilă pentru stilul său autoritar: i-a etichetat pe protestatari — printre care se aflau medici, profesori și muncitori — drept simpli „blocatori” care urmăresc destabilizarea țării.

Însă, de data aceasta, retorica sa nu a mai funcționat.

Născut la Belgrad în 1970, Vucic, un personaj impunător de aproape doi metri, s-a format la Facultatea de Drept. Intrarea sa în politică, în 1993, s-a produs sub aripa ultranaționalistului Vojislav Seselj.

Prosperitate economică sau control absolut?

Acea perioadă a fost marcată de un extremism feroce.

La doar nouă zile după genocidul de la Srebrenica, Vucic lansa de la tribuna parlamentului o declarație care avea să-l urmărească mereu: „Urezi un sârb, vom ucide 100 de musulmani”.

Deși Seselj a fost condamnat în 2018 la 10 ani de închisoare pentru crime de război, legăturile de sânge politic au rămas: fiul acestuia, Aleksandar Seselj, a apărut chiar duminica trecută pe listele electorale ale lui Vucic.

După ruptura de radicali, Vucic și Tomislav Nikolic au fondat în 2008 Partidul Progresist Sârb (SNS), pivotând strategic spre un centru-dreapta pro-european. Jurnalista Safeta Bisevac explică faptul că, în acei ani, Vucic era „motorul” din umbră, în timp ce Nikolic asigura capitalul de popularitate. SNS a preluat puterea în 2012, promițând o cruciadă împotriva corupției. Simbolul acestei lupte a fost arestarea spectaculoasă a afaceristului Miroslav Miskovic, însă finalul a fost unul ironic: achitare și despăgubiri plătite de stat. În realitate, în timp ce lupta anticorupție băltea, controlul asupra presei și instituțiilor devenea sufocant.

Ascensiunea lui Vucic a fost constantă: prim-vicepremier, premier, iar din 2017, președinte reales în 2022. Deși mandatul său trebuia să expire abia în 2027, presiunea străzii l-a forțat să demisioneze în septembrie, deschizând calea alegerilor anticipate.

Sub regimul Vucic, cifrele economice au arătat impresionant pe hârtie. Șomajul s-a prăbușit de la 26% la sub 9%, iar PIB-ul nominal aproape s-a triplat, atingând pragul de 90 de miliarde de euro. În 2024, investițiile străine au bătut recorduri, iar autostrăzile au început să lege țara. Totuși, în spatele acestor vitrine, cetățenii s-au izbit de costuri de trai tot mai mari și de o datorie publică îngrijorătoare.

Politologul Dusko Radosavljevic subliniază că studenții nu au făcut altceva decât să dea voce unei furii colective legitime. El descrie ultimul deceniu ca pe o eră a „distrugerii sistematice a instituțiilor”, în care serviciile de informații s-au transformat în instrumente de monitorizare a opoziției, iar gândirea critică a fost pur și simplu exilată din spațiul public.