Alegerile israeliene: poate fi învins Netanyahu?

Eisenkot fără discursuri explozive sau carismă spectaculoasă!

Puterea și căderea lui Netanyahu: cum se desfoară lupta pentru puterea în Israel

Pentru mulți observatori, cea mai mare enigmă a acestor alegeri israeliene este modul în care Benjamin Netanyahu a reușit să rămână un jucător central, în ciuda unui șir de eșecuri și controverse. De-a lungul a trei decenii, el a dominat scena politică a țării. În ultimele 30 de ani, a deținut funcția de șef al guvernului timp de 19 ani, cu câteva întreruperi.

Această prezență masivă a transformat politica locală: în loc de o diviziune clasică între stânga și dreapta, dezbaterile se axeză pe o singură întrebare — cine este pentru sau împotriva lui Netanyahu.

Chiar și adversarii săi sunt forțați să se definească prin contrast cu el.

Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar („drept” sau „direct”), se prezintă ca antiteza directă a prim-ministrului.

Provenit dintr-o familie de origine marocană din clasele muncitoare, Eisenkot a urcat până la vârful ierarhiei militare, condusând Statul Major al Forțelor de Apărare ale Israelului, înainte de a intra în politică acum patru ani.

Partidul său își bazează identitatea pe claritatea mesajului: o țară fără minciuni, responsabilitate și lideratate prin exemplu. El a propus, de asemenea, introducerea unor limite de mandat pentru funcția de prim-ministru, inspirate de modelul american, argumentând că puterea necontrolată duce la corupere.

Eisenkot nu se distinge prin discursuri explozive sau printr-un carisma spectaculos.

Pentru o parte din electorat, tocmai această lipsă de teatralitate este un punct forte.

Noa Sadeh, o femeie de 56 de ani, a explicat după un miting electoral: M-am săturat de oameni care știu să vorbească, ca Bibi.

Avem nevoie de cineva care să acționeze. David Nadler, un colonel în rezervă de 74 de ani care a servit sub comanda lui Eisenkot, a insistat pe un singur concept-cheie: integritate. Pentru el, aceasta înseamnă a spune ceea ce crezi și a face ceea ce promiți.

Contrastul cu Netanyahu a fost firul roșu al întregii campanii, observă The Guardian.

Chiar și tabăra din dreapta radicală a construit strategia sa în jurul premierului. Pentru aceste formațiuni, Netanyahu rămâne figura de referință, dar trebuie împins spre o linie mai dură.

Yishai Fleisher, purtător de cuvânt al partidului Otzma Yehudit al lui Itamar Ben-Gvir, a comparat premierul cu un cărucior de cumpărături care se deplasează spre stânga și trebuie tras spre dreapta.

Fleisher a pledat pentru extinderea așezărilor în Cisiordania și chiar în Gaza, pentru crearea unui „minister al emigrării” care să încurajeze plecarea „voluntară” a palestinienilor, pentru introducerea pedepsei cu moartea, pentru tratarea mai dură a deținuților palestinieni și pentru înarmarea suplimentară a civililor evrei.

Toate aceste propuneri au fost prezentate în contextul unei viitoare coaliții conduse de Netanyahu. Influența lui Ben-Gvir crește în rândurile dreaptiste, dar Netanyahu rămâne nucleul sistemului politic.

Agenda electorală a fost dominată de o formulare binară: „Yamin” (dreapta) sau „Falastin” (Palestina).

Cel mai recent afiș electoral al lui Netanyahu prezintă această alegere în termeni simpli. În partea dreaptă apar imaginea lui Netanyahu și drapelul Israelului.

În partea stângă sunt afișați lideri ai opoziției, printre care Naftali Bennett și Avigdor Lieberman — ambii împotriva unui stat palestinian — alături de reprezentanți ai partidelor care susțin cetățenii arabi ai Israelului, care constituie aproximativ o cincime din populația țării.

Mesajul este clar: votul pentru premier ar fi o barieră împotriva unei influențe politice mai mari a partidelor arabe. În ultimele săptămâni, dezbaterile s-au concentrat pe posibilitatea ca partidele evreiești anti-Netanyahu să încheie un acord cu formațiunile arabe.

Sondajele citate de The Guardian sugerează că blocul de opoziție ar putea obține un rezultat mai bun decât tabăra premierului, dar nu ar fi suficient pentru a atinge majoritatea în Knesset.

Un incident rasist a scos la iveală tensiunile ascunse ale campaniei!

Partidele arabe au refuzat în trecut să intre în guvernele israeliene sau nu au fost invitate să facă parte din acestea.

Un incident rasist a scos la iveală tensiunile ascunse ale campaniei.

Yinon Magal, un susținător fidel al lui Netanyahu și prezentator la Channel 14, a descris Eisenkot drept o „maimuță” marocană. Această remarcă a fost considerată o insultă rasistă.

Criticii au observat că, dacă un politician de stânga ar fi folosit o asemenea expresie la adresa unui adversar de dreapta, Netanyahu ar fi reacționat cu mare vehemență.

La un miting în Modi'in, vorbitorii care au urmat pe scenă înainte de Eisenkot au amintit acest episod. Candidatul de opoziție nu a făcut însă nicio referire la incident. Pentru susținătorii săi, această tăcere a fost interpretată ca dovadă de decență și refuz de a coborî la nivelul adversarilor.

Pentru cei sceptici, a fost semnul că Eisenkot nu înțelege pe deplin duritatea confruntării politice în care s-a angajat.

Întrebarea centrală pentru observatorii externi este: cum a reușit Netanyahu să rămână un candidat competitiv după atacurile din 7 octombrie?

Guvernul său a condus războiul din Gaza, în urma căruia o mare parte a teritoriului a fost devastată, iar peste 70.000 de palestinieni au fost uciși, conform cifrelor menționate în articol.

Israelul susține că aproximativ o treime dintre victimele erau combatanți ai Hamas. Chiar și în interiorul țării, unde impactul războiului asupra populației din Gaza este rareori în prim-planul dezbaterii publice, poziția electorală a premierului rămâne un mister.

Cel mai puternic argument împotriva sa este atacul Hamas din 7 octombrie 2023, când civili israelieni au fost masacrați la festivalul de muzică Nova și în mai multe kibbutzuri din sudul țării.

Amintirea victimelor este încă vizibilă în spațiul public: fotografiile celor uciși sunt afișate în stații de autobuz și în gări.

Oded Levi, care a votat pentru Netanyahu în 2022, dar a participat la mitingul lui Eisenkot în Modi'in, consideră că premierul trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acea zi. Oricine era prim-ministru atunci este responsabil.

Trebuie să plece.

Numai din acest motiv avem nevoie de o schimbare, a declarat el.

Criticele la adresa lui Netanyahu nu se limitează la 7 octombrie. El a promis distrugerea Hamas, dar acest obiectiv nu a fost atins. Războiul a erodat grav imaginea internațională a Israelului, care se confruntă cu o izolare tot mai mare. De asemenea, promisiunea de a elimina amenințarea nucleară a Iranului nu s-a materializat. Înainte de octombrie 2023, planurile de reformă a sistemului judiciar au stârnit proteste de masă și au adâncit diviziunea socială. Oponenții au descris reforma ca o încercare de a slăbi mecanismele de control al puterii executive.

Premierul este implicat și în scandalul „Qatargate”, în care apropiați ai săi sunt acuzați de primirea de bani din Qatar în schimbul promovării imaginii acestei țări.

În plus, el continuă să fie judecat într-un dosar de corupție. În ciuda acestor probleme, el nu a fost eliminat din cursa electorală.

Explicația rezidă în loialitatea solidă a bazei sale electorale, construită pe parcursul a trei decenii.

Susținătorii au rămas alături de el chiar și după ce au apărut informații potrivit cărora ar fi primit avertismente credibile despre un posibil atac al Hamas la 7 octombrie și nu ar fi acționat corespunzător.

Netanyahu a reușit să construiască o narațiune în care responsabilitatea pentru eșecul din acea zi ar aparține altora, în special conducerii armatei și serviciilor de informații, pe care le-a acuzat că nu l-au informat corespunzător.

Criticii susțin că această versiune este amplificată de o rețea de comentatori, instituții media și influenceri online favorabili premierului. În plus, Netanyahu rămâne un negociator politic experimentat, capabil să-și divizeze adversarii.