Șase foști ambasadori SUA cer lui Trump să sprijine Ucraina

O politică de conciliere nu împiedică neapărat?

Șase diplomați americani cu experiență de teren, dintre care patru au servit ca șefi de misiune în România, au publicat un apel direct către administrația Trump, cerând ca Washingtonul să rămână neclintit în sprijinul acordat Kievului. Acești foști ambasadori avertizează că o linie politică care presare mai tare Ucraina decât Rusia riscă să premieze agresorul și să saboteze șansele unei pacei stabile.

Prin intermediul unui editorial apărut în Politico, cei șase susțin că protejarea Ucrainei nu este un gest de bunătate, ci o investiție strategică în securitatea națională a Statelor Unite și a Europei.

De asemenea, ei solicită de la Casa Albă o explicație clară privind decizia de a amena anumite sancțiuni impuse Moscovei.

Conflictul militar declanșat de Rusia nu se reduce la o dispută de granițe.

Acesta este un examen care verifică dacă democrațiile vor apăra principiile fundamentale care le asigură libertatea sau dacă vor lăsa un regim autoritar să le distrugă prin forță, teroare și presiune economică.

Invazia rusă pe scară largă a fost un act ilegal. Printre acțiunile Moscovei s-au numărat atacuri directe împotriva civililor și a infrastructurii civile.

În luna martie a anului 2023, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și pentru Maria Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului, pentru presupuse crime de război legate de transferul ilegal al copiilor ucraineni.

Aceste acuzații grave cer ca vinovatii să fie chemați în fața justiției.

Dacă Rusia reușește să supună Ucraina, alți lideri autoritari vor înțelege că cucerirea prin forță poate fi profitabilă. Vor mai fi credibile angajamentele Statelor Unite?

Vor rămâne statele democratice unite atunci când costul politicii devine politizant? Apărarea Kievului nu este caritate. Este o investiție în securitatea americană și europeană, în credibilitatea Washingtonului și în descurajarea conflictelor viitoare.

Statele Unite au învățat din cel de-Al Doilea Război Mondial că o ordine internațională bazată pe suveranitate, libertate și statul de drept servește propriilor interese. Toate administrațiile, fie ele republicane fie democratice, au recunoscut că expansiunea autoritară necontrolată amenință atât securitatea Americii, cât și independența aliaților săi. Această înțelegere istorică trebuie să ghideze politica actuală față de Rusia.

Diplomația este esențială. Negocierile pentru încheierea războiului trebuie duse la capăt cu seriozitate. Totuși, pacea nu poate însemna recompensarea agresiunii, obligarea Ucrainei să renunțe la suveranitatea sa sau acordarea de timp Moscovei pentru a se reînarma pentru o nouă invazie.

O politică de conciliere nu împiedică neapărat conflictele. Ea poate încuraja agresiunea, convingându-i pe dictatori că lumea liberă nu are voința de a li se opune. O încetare a focului fără garanții eficiente ar putea deveni doar o pauză înaintea următorului atac.

Un acord care lasă Ucraina fără apărare ar amâna conflictul, nu l-ar rezolva.

Pacea nu ar trebui evaluată în funcție de rapiditatea cu care este semnat un acord, ci în funcție de capacitatea acestuia de a proteja independența Ucrainei și de a reduce riscul unui nou război. Presiunea economică rămâne unul dintre cele mai importante instrumente non-militare de care dispun SUA în acest proces, întrucât capacitatea Rusiei de a purta războiul depinde în mare măsură de veniturile din energie, de accesul la piețele internaționale și de rețelele care facilitează eludarea sancțiunilor.

La 18 septembrie, președintele american Donald Trump a promulgat Legea Lindsey O. Graham privind sancționarea Rusiei și Iranului. Apoi, la 16 octombrie, a emis un ordin executiv prin care a suspendat anumite sancțiuni, restricții și taxe autorizate de această lege, invocând interesul național. Acest ordin ridică o întrebare legitimă cu privire la modul în care Washingtonul intenționează să folosească pârghiile economice puse la dispoziție de Congres.

Iar George H. W. Bush știa că!

Trebuie explicate obiectivele concrete pe care aceste derogări de la sancțiuni urmăresc să le atingă, motivele pentru care servesc securității naționale a Americii și condițiile care ar determina reconsiderarea lor.

Statele Unite trebuie să aplice în mod consecvent restricțiile, să închidă căile de eludare a sancțiunilor și să impună consecințe atunci când țări sau companii oferă în mod conștient sprijin material efortului de război al Rusiei, încălcând legislația aplicabilă. Acest lucru nu presupune abandonarea diplomației. Presupune o politică coerentă, în care relaxarea presiunii economice să contribuie la atingerea unor obiective de securitate clar definite.

Dacă Washingtonul își slăbește propria presiune fără să obțină concesii semnificative, riscă să renunțe la un instrument de influență, lăsând în același timp agresiunea Rusiei nerezolvată.

Fiecare sursă de venit care ajută Moscova să-și susțină campania militară are consecințe directe pentru civilii ucraineni, care le suportă prin case distruse, familii destrămate și vieți pierdute. Politica Statelor Unite nu ar trebui să faciliteze finanțarea de către Rusia a unui război despre care Washingtonul spune că vrea să-l încheie.

Istoria Americii are o tradiție bipartizană de leadership care îmbină apărarea libertății cu judecata strategică. Harry Truman a înțeles că securitatea SUA depinde de rezistența în fața expansiunii autoritare.

În timpul Crizei rachetelor din Cuba, John F. Kennedy a demonstrat că forța și diplomația nu sunt opuse. Ronald Reagan a înțeles că libertatea trebuie apărată împotriva celor care încearcă să o suprime.

Iar George H. W. Bush știa că suveranitatea și alianțele sunt esențiale pentru o ordine internațională în care statele nu pot redesena granițele prin forță.

Deși au aparținut unor epoci diferite, conducerea acestor președinți a reflectat un principiu comun: securitatea Americii este consolidată atunci când SUA îmbină forța militară, alianțele, diplomația și angajamentul față de independența națiunilor libere.

O politică ce pune mai multă presiune asupra Ucrainei decât asupra Rusiei, care oferă Moscovei relaxare economică fără concesii substanțiale sau le cere ucrainenilor să accepte un viitor nesigur, nu reprezintă o strategie pentru o pace durabilă. Ea riscă să recompenseze agresiunea și să încurajeze noi conflicte. Mai presus de toate, viitorul Ucrainei nu ar trebui decis fără participarea ucrainenilor. Instituțiile democratice pot fi atacate și distruse mult mai repede decât pot fi reconstruite.

Prin urmare, lupta Ucrainei înseamnă mai mult decât un singur război. Este vorba despre întrebarea dacă lumea democratică va rămâne o comunitate de națiuni unite de principii comune sau va deveni o colecție de state lăsate să negocieze individual cu regimurile autoritare.

Istoria nu va judeca politica Statelor Unite doar în funcție de costurile imediate ale armamentului, energiei sau sancțiunilor.

Va judeca dacă America a fost alături de o națiune care luptă pentru supraviețuire, dacă a susținut principiile pe care le cere și altora să le respecte și dacă a contribuit la prevenirea unor războaie viitoare, demonstrând că agresiunea nu aduce beneficii.

Semnatarii acestui apel sunt șase foști ambasadori cu experiență diplomatică în regiune și în instituțiile europene. Printre ei se numără Adrian Zuckerman, care a servit ca ambasador al Statelor Unite în România între anii 2019 și 2021. Mark Gitenstein a deținut funcția de ambasador în România din 2009 până în 2012 și ulterior a fost ambasador la Uniunea Europeană între 2022 și 2025.

Ron Gidwitz a fost ambasador în Belgia din 2018 până în 2021 și a servit ca ambasador interimar la UE între 2020 și 2021. Jim Gilmore a ocupat posturile de ambasador la OSCE între 2019 și 2021. Kathleen Kavalec a fost ambasador în România din 2023 până în 2025.

Jim Rosapepe a servit ca ambasador în România între 1998 și 2001.

Acești diplomatici, prin experiența lor combinată, subliniază urgența unei poziții ferme în sprijinul Kievului și cer o clarificare strategică de la administrația Trump privind politica de sancțiuni și negocierile de pace.