Europa se pregătește pentru războiul greșit, avertizează The Economist

Cât de pregătită e Europa?

Moscova aplică deja o strategie de presiune continuă împotriva statelor europene prin mijloace neconvenționale, în timp ce continentele se concentrează pe pregătirea pentru o invazie clasică. Serviciile de informații americane au identificat o tentativă eșuată de a lovi un avion ucrainean aflat pe aeroportul din Leipzig, operațiune care ar fi fost aprobată personal de președintele rus Vladimir Putin.

Această incidentă ilustrează modul în care conflictul se desfășoară deja, în afara cadrului unui război declarativ. Formal, nicio țară situată la vest de Ucraina se află în stare de război cu Rusia, însă realitatea pe teren este mult mai complexă. Luna după lună, mercenari plătiți de Kremlin execută atacuri cu drone, sabotează infrastructura feroviară, incendiază centre comerciale și amenință conducătorii din industria de apărare.

Aceste acțiuni fac parte dintr-o „pace fictivă”, în care războiul și pacea coexistă simultan.

Rusia menține un echilibru delicat: este suficient de agresivă pentru a fi luată în serios, dar insuficient de agresivă pentru a declanșa un răspuns militar direct.

Guvernele europene se află într-o dilemă strategică: câtă resursă să se alocă pregătirii pentru o invazie viitoare și câtă atenție să se acorde agresiunilor care au loc prezent. Statele NATO se înarmează pentru un conflict de amploare, cu artilerie, deplasări de trupe și rachete, în timp ce sunt deja implicate într-o confruntare paralelă bazată pe sabotaj și propagandă.

Pericolul principal constă în concentrarea exclusivă pe un război clasic, ignorând conflictul mai complex care se desfășoară deja. Serviciile de informații din mai multe țări estimează că Rusia ar putea încerca o invazie pe teritoriu NATO înainte de anul 2030. Ca răspuns, guvernele comandă echipamente militare, instruiesc soldați și desfășoară forțe în zone strategice.

Drone și apărare: ce contează mai mult?

Bugetele pentru apărare au înregistrat o creștere semnificativă, cu multe state care se îndreaptă către noul obiectiv de a aloca 3,5% din PIB pentru apărare până în 2035.

În interiorul alianței se poartă dezbateri despre modul optim de cheltuire a fondurilor suplimentare: cumpărarea de armament american sau investiția în industria proprie de apărare. De asemenea, se pune în discuție dacă investițiile în tancuri, în forma lor actuală, rămân justificate în contextul actual.

Unele capabilități militare sunt utile pentru ambele tipuri de amenințări. Dronele, care au devenit o armă centrală în războiul din Ucraina, sunt folosite și în operațiuni limitate pe teritoriul altor state europene. Prin urmare, investițiile în sisteme de detectare și neutralizare a dronelor pot proteja atât viitoarele câmpuri de luptă, cât și infrastructura europeană în prezent. Înainte de invazia rusă pe scară largă în Ucraina, majoritatea statelor NATO nu atingeau obiectivul de 2% din PIB pentru apărare. Acum, accentul s-a deplasat către pragul de 3,5%.

Pe lângă angajamentul de a aloca aceste fonduri pentru apărare, aliații au convenit să direcționeze încă 1,5% din PIB către nevoi mai largi de securitate, inclusiv protejarea infrastructurii critice și consolidarea rezilienței populației civile.

Totuși, acest obiectiv este formulat destul de vag și include în mare măsură cheltuieli deja existente.

De ce e greu să te apără de sabotaj?

Banii nu sunt singurul obstacol.

Apărarea teritorială este costisitoare, dar rămâne o misiune familiară pentru armate. Protejarea statelor europene împotriva sabotajului este mult mai complicată.

Nu este suficient ca armata să fie pregătită să respingă un atac convențional; este necesară și prevenirea operațiunilor clandestine, identificarea celor responsabili și limitarea efectelor atacurilor.

În multe situații, acest proces presupune cooperarea dintre poliție, autoritățile locale și companiile private care administrează infrastructura. Țările nordice tratează aceste riscuri ca pe o prioritate de multă vreme. În Germania, subiectul a intrat recent în dezbaterea publică, în timp ce alte state europene trebuie să recupereze timpul pierdut.

Aceasta nu înseamnă că investițiile în securitatea internă înlocuiesc finanțarea apărării teritoriale. Dimpotrivă, tocmai pentru că descurajarea militară oferită de NATO este puternică, Rusia recurge tot mai des la metode de agresiune care evită confruntarea directă.

Europa trebuie să își îmbunătățească capacitatea de a preveni asemenea atacuri și de a limita pagubele când aceștia au loc.