Războiul din Ucraina se apropie de un final inevitabil

Aritmetica guvernează pacea și războiul?

Conflictul armat din Ucraina se va termina inevitabil, un destin care pare tot mai apropiat. Este probabil ca acest capitol să se închidă mai devreme decât ne-am dori, posibil chiar după trecerea acestei ierni.

Timpul nu mai așteaptă cu răbdare, iar împrejurările nu mai permit prelungirea indelungată a ostilităților. Vom intra, de fapt, în ultima iarnă marcată de focuri de armă. Modificările de la linia frontului și din interiorul teritoriului ucrainean indică clar că războiul nu poate depăși anumite termene limită apropiate.

Motivele sunt evidente și nu pot fi contestate: porturile ucrainene de pe litoralul Mării Negre și de pe Dunăre nu vor mai fi disponibile pentru a fi blocate, infrastructura strategică din Kiev și alte metropole ucrainene nu va mai oferi obiective vitale pentru a fi distruse, iar podurile funcționale peste fluviul Nipru, esențiale pentru coridoarele logistice către front, se vor epuiza.

Pentru a mobiliza cele 70 de miliarde de euro necesare finanțării anului 2027 din bugetele naționale ale statelor europene și a direcționa fondurile spre Kiev, dronele ucrainene vor continua să lovească adânc în teritoriul rus. Aceste atacuri vor avea loc uneori în momente de o încărcătură simbolică deosebită, similar cu incidentul recent în care Sankt Petersburg a fost vizat exact în timp ce se desfășurau negocieri între delegațiile ruse și americane în acel oraș aflat pe malul Mării Baltice.

Cu toate acestea, consecințele imediate ale bombardamentelor vor fi suportate în mare măsură de locuitorii din Kiev, pentru care accesul la căldură și la energie electrică va deveni un lux pe care îl vor putea permite tot mai rar.

Imaginea prezentată nu provine dintr-un film apocaliptic, ci reprezintă perspectiva reală a acestei ierni, care se află la doar una sau două luni distanță în timp și la câteva sute de kilometri spre est.

Acest moment critic al războiului se caracterizează prin faptul că perspectiva unei evoluții nefavorabile Ucrainei – evităm termenul „înlăturare” – ar putea intensifica reacțiile acelor care cred încă în continuarea conflictului și într-un final favorabil pentru Kiev. A sosit momentul ultimei ierni de război.

Deși nimeni nu emite o declarație formală în acest sens și bătălia se poartă până în ultima secundă, uneori și după, iar pentru unii vestea ajunge cu întârziere, semnele sunt vizibile în fața noastră.

Trebuie doar să le observăm atent și să înțelegem importanța lor:

În primul rând, „ruperea frontului” de către administrația prezidat de Donald Trump, prin purtarea de negocieri directe cu Rusia pe teme economice, dar și prin transmiterea explicită a semnalului către președintele Zelenski că acesta nu mai este considerat un partener al Washingtonului. În al doilea rând, problemele complexe – sociale, economice, financiare și politice – cu care se confruntă Franța și Germania, principalii susținători europeni ai Ucrainei, o listă care s-ar putea prelungi.

În al treilea rând, declarațiile oficiale ale reprezentanților ucraineni care admit posibilitatea acceptării unui armistițiu, poate chiar a unei soluții mai ample pe linia actuală a fronturilor, ceea ce, într-o anumită interpretare, sugerează acordul Kievului cu o soluție teritorială defavorabilă.

În al patrulea rând, discuțiile preliminare privind formate diplomatice care evocă sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o „Ialta 2”, care stârnesc teamă, dar care indică și presiunea internațională tot mai mare pentru găsirea unei rezolvări la un conflict care a început ca o dispută regională, a dobândit amploare globală prin lanțurile de parteneriate create de cele două părți și este acum o problemă mondială, având în vedere schimbările profunde produse în ordinea lumii.

Aritmetica simplă guvernează și pacea, și războiul, nu doar cea militară, ci și cea care calculează în ce conflicte prezente și viitoare se consumă cele mai multe resurse, unde se află acestea și cum se poate ajunge la ele. O privire dintr-o distanță convenabilă asupra hărții lumii, care include aceste date, fluxurile de transport și centrele economice majore de consum, este suficientă pentru a înțelege modul în care se reechilibrează relațiile internaționale.

Toate acestea se întâmplă în timp ce, la Kiev, semnele iernii iminante sunt mult mai concrete și prozaice: primarul Klitschko îndeamnă cetățenii să își găsească locații alternative, misiunile diplomatice își caută și ele sedii în vestul Ucrainei, unele părăsind Kievul și lăsând în urmă doar servicii minimale, iar deplasările președintelui nu mai se fac prin Polonia, ci se orientează recent pe corridorul aerian Chișinău – Suceava.

Finalurile conflictelor sunt, însă, perioade periculoase. Acolo se încearcă strategiile riscante rezerve pentru ultima soluție, se riscă cel mai mult și se joacă la „cacealma”, inclusiv la niveluri foarte înalte. Se dau ultimele lovituri cu speranța unui KO final care ar putea anula toată istoria anterioară a conflictului. Într-un articol publicat pe platforma analitică „Responsible Statecraft”, George Beebe, fost director OSINT la CIA, specialist pe Rusia și consilier al fostului vicepreședinte Dick Cheney pe acest spațiu, acum director la Quincy Institute, face o analiză scurtă a posibilelor „tentații” ale unei astfel de abordări:

- Crearea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, asigurată de forțele aeriene ale statelor NATO; - Poziționarea de forțe terestre și navale în jurul exclavei Kaliningrad;

- Blocarea exclavei, în condițiile în care situația umanitară din Kiev se agravează continuu.

Rețineți: 3, 17-19 nov., 20 dec.!

Toate acestea sunt considerate linii roșii de către Moscova, la fel cum este și ideea, apreciată în special de președintele Macron, de a trimite trupe din statele NATO în Ucraina pentru a monitoriza situația post-conflict. Totuși, susținătorii acestor măsuri le văd doar ca aliniamente care se pot disloca în cazul unei escaladări. Argumentația analistului american este că doar o abordare centrată pe negocierile de pace poate elimina astfel de „tentații”. Ceea ce administrația Trump a declanșat deja de ceva timp.

Analistul american sugerează că cea mai bună opțiune ar fi diplomația discretă, a specialiștilor care nu atrag atenția presei. Însă diplomații din umbră nu pot influența alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, de aceea, momentan, sunt preferați delegații americani care acționează cu un ochi la agenda de negocieri și cu altul la titlurile din presă și la sondajele electorale.

Trebuie reținute următoarele date: 3 noiembrie, 17–19 noiembrie, 20 decembrie. Prima va fi, pe 3 noiembrie, alegerile americane de la jumătatea mandatului, considerate de Kiev hotărâtoare pentru victoria democraților și reechilibrarea balanței de încredere între Kiev și Washington.

Urmează summitul APEC, în Shenzhen, China, după un alt summit, al ASEAN, programat în Filipine, unde este posibilă o trilaterală Rusia – China – SUA, o variantă de „Ialta” de rit oriental.

„Cireasa de pe tortul” Moșului de Crăciun va fi plasată la reuniunea de sub palmierii de pe terenul prezidențial de golf din Miami, Florida, acolo unde va avea loc întâlnirea G20, eveniment la care este invitat și președintele Putin.

Într-un sfârșit de an plin de reuniuni la vârf, Europa va fi doar alpinistul de rezervă pe platoul înalt al întâlnirilor politice. Pentru a calma și orgoliile noastre continentale, vor fi și negocieri intermediare, precum cea de la Abu Dhabi, unde delegațiile numeroase ale guralivului Bruxelles și ale principalelor capitale europene vor crea impresia că UE mai este parte a procesului de încheiere a unui conflict în care a intrat cu reținere, dar din care se extrage acum cu dificultate.

Fiecăruia trebuie să i se ofere o scenă pe care să evolueze, chiar dacă, în acest ultim caz, este vorba doar de un spectacol de matineu.

Pe traseul acestor reuniuni și întâlniri bilaterale și trilaterale se vor aduna variantele pentru pacea viitoare și căile pentru obținerea ei. Președintele Zelenski va afla cu certitudine dacă mai este parte a soluției – așa cum cred el și europenii – sau o parte a problemei, după cum apreciază alți cetățeni importanți.

Variantele finale vor oscila între înghețarea pur și simplu a conflictului, în așteptarea unor vremuri mai bune, și ajungerea la un act cuprinzător care să abordeze problemele de securitate din întreg spațiul euro-atlantic.

Pariul este pus mai curând pe prima opțiune, dar nu se știe niciodată ce poate aduce „Ialta 2”.

Dar până la pace, războiul continuă să ne deranjeze. Uneori, periculos.

În perioada extrem de recentă, s-au remarcat câteva incidente și evoluții care arată că, dincolo de cursul obișnuit al confruntării, cu rapoarte zilnice care împart aproape egal atacurile cu rachete și drone, pierderile și câștigurile, „lebede negre” stau la pândă, gata să apară tocmai când lumea este mai liniștită.

Am reținut două dintre acestea.

Drona ucraineană cu viza de la Polonia?

În noaptea de 18 octombrie, când s-a înregistrat unul dintre cele mai mari atacuri asupra infrastructurii ruse din Sankt Petersburg și regiunea Leningrad, una dintre dronele ucrainene s-a oprit pe drum undeva în Lituania, în municipiul Pasvalys, făcând „buuuum” pe o mașină civilă.

Ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas, a afirmat că drona a venit din Polonia, prim-ministrul lituanian a confirmat și el, „nu este nicio îndoială”, Kievul a recunoscut că drona este ucraineană, iar Varșovia a solicitat explicații de la Ucraina.

Au rămas doar câteva probleme nerezolvate: radarele poloneze nu au văzut nimic, conform declarațiilor autorităților poloneze, iar nu există o confirmare că drona ar fi fost lansată din altă parte decât din Ucraina.