General critică programul SAFE: lipsa transparenței și beneficiile industriei naționale

Industria românească e testul suprem al programului!

Generalul-locotenent Alexandru Grumaz, expert în geopolitică și analist militar de renume, a emis o serie de avertismente severe privind modul în care Bucureștiul gestionează fondurile europene destinate securității. Deși consideră corectă decizia strategică de a accesa acest mecanism, el subliniază că execuția practică lasă de dorit sub aspectul transparenței și al impactului real asupra producătorilor locali.

Discuția s-a centrat pe programul SAFE, o schemă de finanțare europeană care, la fel ca Planul Național de Redresare și Reziliență sau contractul masiv pentru vaccinurile anti-pandemie, continuă să facă obiectul unor dezbateri intense, adesea marcate de suspiciuni legate de integritatea procesului de atribuire a marilor contracte.

Contextul politic al aprobării a fost unul extrem de tensionat. La data de 5 mai 2026, coaliția condusă de Ilie Bolojan a validat memorandumul aferent acestui instrument financiar. Actul administrativ a fost adoptat tocmai în cadrul ultimei ședințe oficiale a executivului, o ședință convocată în regim de urgență, cu doar câteva ore înainte ca parlamentarienii să voteze moțiunea de cenzură care ducea la căderea guvernului.

În această ultimă fază de mandat, prim-ministrul a pus mâna pe acordul de împrumut, care asigură o sumă totală de 16,68 miliarde de euro pentru dotările armatei românești.

Evenimentele care au urmat au accentuat caracterul haotic al procedurilor. În cursul nopții de la 28 spre 29 mai, o dronă de tip militar a suferit o avarie gravă, prăbușindu-se peste un bloc de locuințe din municipiul Galați.

Cu doar o zi diferență, pe 29 mai, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN) au finalizat semnarea contractelor principale de achiziție.

Toate aceste manevre administrative, desfășurate în ritm alert, au fost coordonate politic și asumate de Radu Miruță, liderul USR care ocupa atunci funcția de ministru interimar al Apărării Naționale.

Acordul inițiat de vechiul guvern a stârnit numeroase discuții critice. Printre aspectele vizate de scepticism se numără delegarea directă, fără organizarea unei licitații deschise, a unui contract important către o companie cu sediu în Germania. Mai mult, viteza cu care hârtiile au fost semnate a fost puse în corelare directă cu două momente cruciale: înlocuirea executivului prin vot negativ și incidentul cu drona din Galați.

Criticii mai arată cu degetul spre faptul că dronele militare, o tehnologie esențială în conflictul modern, nu au fost incluse pe lista priorităților de achiziție, precum și spre absența unor comenzi către partenerul strategic tradițional, Statele Unite.

Un alt punct de tensionare este nivelul scăzut al producției locale, o situație defavorabilă comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene.

În dialogul purtat pentru Ziare. com, generalul Grumaz a oferit o perspectivă detaliată asupra acestor controverse.

El a afirmat că, deși accesarea fondurilor este justificată din punct de vedere strategic, modul concret de aplicare ridică semne de întrebare referitoare la claritatea procedurilor, nivelurile financiare implicate și avantajele reale pentru industria autohtonă.

Nivelul de tensionare rămâne un punct critic?

Este imperios necesar să se separă evaluarea deciziei politice de a solicita banii, de procesul de atribuire a contractelor și de rezultatele finale obținute.

România a reușit să obțină o alocație de 16,68 miliarde de euro, beneficiind de condiții de rambursare favorabile, care permit restituirea creditului pe o perioadă de până la 45 de ani, având la dispoziție o perioadă de grație de 10 ani pentru capitalul inițial. Totuși, expertul amintește că rămânem în fața unor împrumuturi care se adaugă datoriilor publice existente.

Structura alocărilor este astfel: aproximativ 9,6 miliarde de euro sunt direcționate către MApN, suma de 2,8 miliarde de euro merge către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și alte entități din domeniul securității, iar 4,2 miliarde de euro sunt rezervați pentru construirea autostrăzilor A7 și A8.

Deși aceste infrastructuri rutiere au o utilitate evidentă pentru forțele armate, rămâne o întrebare legitimă privind utilizarea instrumentului SAFE și pentru închiderea deficitelor financiare din sectorul transporturilor.

Pe de altă parte, suspiciunile privind corectitudinea procedurilor sunt fundamentate, susține generalul. Proiectul de atribuire a contractelor este considerat cel mai vulnerabil. Conform OUG 62/2025, după obținerea avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și al Camerei Deputaților, operatorii selectați au fost chemați la negocieri directe, fără ca anterior să fie publicat un anunț de participare public.

Termenele strânse impuse de Bruxelles explică recurgerea la metode accelerate, dar nu elimină obligația de a justifica prețurile și criteriile de selecție a furnizorilor.

O interpelare parlamentară recentă susține că această metodă a fost aplicată în cazul a nouă din cele 15 contracte analizate, declarând existența unor majorări de preț cuprinse între 10% și 47%.

Deși aceste afirmații necesită confirmare printr-un audit riguros și nu pot fi considerate verdicte definitive, ele indică o problemă de fond.

Confuzia generată de explicațiile contradictorii privind responsabilitatea în contractul SRI-Digi a ilustrat claritatea slabă a raportului dintre coordonarea exercitată de guvern și responsabilitatea instituției care realizează efectiv achiziția.

Un alt aspect critic, descris de analist drept „elefant din cameră”, îl constituie prezența dominantă a companiei germane Rheinmetall. Rămân de clarificat întrebările legate de concentrarea contractelor la acest furnizor și de mutarea fondurilor de la modelul Piranha către Lynx. Valoarea medie de aproximativ 11,2 milioane de euro per vehicul din acest pachet necesită o explicare detaliată, bazată pe configurație, echipament specific, suport logistic și investițiile industriale asociate.

Simplul calcul matematic al divizării sumei totale prin numărul de unități nu oferă o bază suficientă pentru o comparație echitabilă cu achizițiile realizate de alți aliați NATO.

Partidul Social Democrat (PSD), care a criticat în timpul opoziției centralizarea deciziilor și modul de distribuire a contractelor, are acum sarcina de a gestiona programul și de a clarifica problemele semnalate anterior. Fondurile SAFE eventuale rămas la nivel european reprezintă o oportunitate, nu o garanție automată pentru România.

Calculul simplu al sumei totale e suficient?

Lipsa unei justificări clare pentru abandonarea echipamentelor americane constituie o altă vulnerabilitate identificată de general. Preferința pentru produsele europene, intrinsecă naturii programului SAFE, nu trebuie să devină o regulă rigidă pentru întreaga strategie de înzestrare.

România ar trebui să opteze pentru sisteme bazate pe performanță tehnică, interoperabilitate, termenele de livrare și costul total pe durata de viață a produsului.

Înlocuirea unor sisteme americane deja integrate în flote sau planificate poate genera cheltuieli suplimentare pentru instruirea personalului, mentenanță și logistică, afectând simultan continuitatea cooperării militare cu Washingtonul.

Deși consolidarea bazei industriale europene este o necesitate, aceasta nu justifică sacrificarea unor capabilități utile și a unor parteneriate strategice, în absența unui avantaj demonstrabil pentru apărarea suveranității românești.

Concluzia generalului Grumaz este că programul SAFE solicită o analiză mai profundă și explicații transparente din partea celor care conduc statul. În opinia sa, decizia strategică de a intra în program a fost corectă, dar calitatea execuției trebuie demonstrată prin rezultate tangibile și documentație publică. Este necesară publicarea unor indicatori comparabili privind gradul de conținut local pentru fiecare contract individual, verificarea respectării obligațiilor industriale și efectuarea unui audit independent al costurilor, comparativ cu pachete similare achiziționate de alți aliați.

Doar în acest mod se va putea stabili dacă SAFE inaugurează o nouă eră de reindustrializare a sectorului apărării sau dacă perpetuează dependența de importuri, însoțite de promisiuni industriale adesea vagi.

La nivel european, România deține a doua cea mai mare alocație din Uniune prin intermediul acestui instrument, cu suma de 16,68 miliarde de euro, fiind depășită doar de Polonia, care a primit 43,7 miliarde de euro. Tactica poloneză este considerată exemplară în maximizarea beneficiilor locale: 89% din fondurile SAFE sunt reținute în interiorul granițelor Poloniei, fiind direcționate direct către industria sa națională de apărare.

Banii finanțează exclusiv componente, integrare sistemică, comunicații și camioane de producție poloneză.

Echipamentele provenite din afara UE, precum rachetele Patriot sau radarele fabricate în SUA, sunt achiziționate separat din bugetul național, deoarece regulamentul SAFE impune ca majoritatea fondurilor să circule pe piața europeană.

Polonia a exploatat la maximum această regulă pentru a stimula propriile fabrici.

Comparativ, în structura actuală a programului SAFE aprobat de Guvernul României, aproximativ 25% din totalul sumei ajunge direct în economia internă prin pilonul de infrastructură. Pentru componenta militară strictă, procentul care ajunge direct în fabricile românești este sub 10%.

Restul fondurilor sunt direcționate către marile grupuri europene din domeniul apărării, cu sediul în state precum Germania și Franța, lăsând o amprentă limitată asupra industriei autohtone.