De ce nu putem doborî dronele rusești cu armament amplasat pe terenuri private?

Birocrația blochează apărarea antiaeriană?

Instalarea sistemelor de apărare antiaeriană pe proprietăți private este un adevărat labirint legislativ, explică Iustin Armașu, partener la cabinetul Schoenherr și Asociații.

Într-o ediție a podcastului „Frontier Defense” de la G4 Media, juristul a punctat că legislația actuală privind regimul armelor și accesul pe terenuri private este extrem de rigidă în timp de pace.

Totuși, statul nu este complet neputincios: există mecanisme legale prin care autoritățile pot rechiziționa sau închiria terenuri, contra cost sau gratuit, pentru a poziționa echipamentele necesare.

Contextul este unul tensionat: incursiunile repetate ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc sunt o piesă clară în puzzle-ul războiului hibrid purtat de Moscova. Întrebat dacă ar trebui să redefinim legal conceptul de „război hibrid” pentru a facilita riposta, Armașu adoptă o poziție prudentă. Deși o astfel de schimbare ar oferi mână liberă armatei, juristul avertizează asupra riscurilor: „Cu ce preț?”.

Unde tragem linia între securitate și libertate?

Teama sa este că o extindere a puterii statului ar putea eroda drepturile civile.

„Mie personal îmi e frică să acordăm mai multă libertate statului, mai ales că statul nu este o persoană”, subliniază el, avertizând că o stare de „război hibrid” declarată oficial ar putea deveni un cec în alb pentru măsuri restrictive.

Tensiunea dintre securitatea națională și libertățile individuale nu este nouă, dar criza din estul Europei a adus-o în prim-plan. Exemplele Poloniei sau ale altor state arată că regimurile excepționale pot fi activate rapid, însă ele pun o presiune imensă pe instituții și cetățeni. În România, unde infrastructura antiaeriană este încă în plin proces de modernizare, dezbaterea juridică devine vitală pentru a preveni abuzurile de putere sub pretextul apărării naționale.