Canada vrea să se alinieze apărării europene, dar despărțirea de Washington rămâne dificilă

Care e rolul Canadei în achizițiile militare?

Oțel și Diplomatie: Cum Canada navighează între Europa și Washington

Încercarea Canadei de a consolida legăturile sale de securitate cu Europa se lovește de o realitate geopolitică complexă: nici Ottawa, nici Bruxelles nu doresc să provoace o ruptură frontală cu Washingtonul. Această dinamică creează o relație „cu condiții”, în care parteneriatul militar și industrial se accelerează, dar rămâne prudent, pentru a nu antagoniza administrația Trump. Potrivit analizei din Politico, virarea către Europa este o mișcare strategică, dar cu limite clare.

În ultimul an, dinamica a schimbat semnificativ.

Amenințările repetate ale președintelui SUA de a anexa Canada, combinate cu semnele de subminare a angajamentului american față de securitatea europeană, au accelerat relația militară și industrială dintre Ottawa și europeni.

Ambele părți caută o poliță de asigurare împotriva incertitudinii americane.

Camille Grand, fost asistent al secretarului general al NATO și actualul conducător al Asociației Industriilor Aerospațiale, de Securitate și Apărare din Europa (ASD), a explicat că Ottawa se află într-o „fază de reapropiere limitată” față de Europa, fără a se desprinde complet de SUA.

Spre sfârșitul acestei săptămâni, liderii Uniunii Europene și ai Canadei se vor întâlni la Montreal pentru un summit dedicat aprofundării cooperării, inclusiv în domeniul materii prime critice și apărare. Un pas important a fost înregistrat când Ottawa a fost admisă în schema de împrumuturi pentru armament „Security Action for Europe” (SAFE), cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro.

De asemenea, Canada a depus o cerere de aderare la coaliția militară din Europa de Nord condusă de Regatul Unit, deși nu toți membrii existenți sunt de acord cu această includere.

În domeniul achizițiilor militare, Canada a selectat un constructor german de submarine și un avion suedez de avertizare timpurie pentru două dintre cele mai mari achiziții ale sale. Aceste alegeri subliniază o orientare clară către industria europeană. Canada este un partener natural pentru țările din Europa de Nord în ceea ce privește securitatea arctică. Tore O.

Sandvik, ministrul norvegian al Apărării, a subliniat că integrarea trebuie să fie „foarte strânsă”, având în vedere că este o națiune arctică, o țară G7 și o economie redutabilă.

Canada nu pornește de la zero în această relație. Ea este membru fondator al NATO și conduce Brigada Multinațională a alianței în Letonia. În plus, producătorul canadian de aeronave Bombardier colaborează strâns cu firme aerospațiale europene precum Saab. Pentru Europa, Canada este descrisă ca „un partener facil, într-un mod în care alte țări nu sunt”, în timp ce Australia, Japonia și Coreea de Sud sunt la distanțe mai mari, iar Turcia ridică probleme politice.

Anand Sundar, consilier special al directorului Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), a observat că „multe lucruri se întâmplă în afara UE” și că pe măsură ce NATO încearcă să devină mai europenizată, este esențial să nu se lase Canada pe dinafară.

Pe fondul avertismentelor că Rusia ar putea ataca NATO până în 2030, Canada deține materii prime critice esențiale pentru producătorii de armament din Europa, expertiză în războiul arctic și decenii de experiență în apărarea aeriană continentală. La o reuniune cu omologii săi din UE, desfășurată săptămâna trecută la Dublin, ministrul canadian al Comerțului Internațional, Maninder Sidhu, a reconfirmat necesitatea unei cooperări mai profunde.

El a subliniat că oportunitățile comune vizează lanțurile de aprovizionare cu minerale critice.

Canada face progrese în privința cheltuielilor pentru apărare, dar nu o putem face singuri.

De aceea vrem să ne dezvoltăm o capacitate mai mare alături de partenerii noștri europeni, a spus el.

Totuși, accesul la schema SAFE nu înseamnă că toate noile instrumente de apărare ale UE sunt acum deschise automat pentru Ottawa. Atenția s-a mutat către negocierile privind bugetul pe șapte ani al UE și întrebarea dacă țări terțe vor fi eligibile pentru o parte din programul de apărare și spațiu de 131 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană.

În timp ce Suedia, Germania, Țările de Jos și Polonia sunt deschise unei participări mai largi, Franța, Grecia și altele doresc să favorizeze companiile europene. La sfârșitul lunii octombrie, Parlamentul European a semnalat că este deschis la primirea națiunilor terțe, în anumite condiții.

Cum se implică Canada în achizițiile SAFE?

Negocierile privind bugetul UE sunt cruciale pentru a decide profunzimea integrării Canadei. „Este o dezbatere în desfășurare și totul rămâne incert până în ultimul moment”, a comentat Sundar.

Un diplomat a adăugat că ideea de a deschide accesul la fondurile de apărare ale Fondului European pentru Competitivitate este orientată mai mult către Canada și Regatul Unit decât către SUA.

Cerința ca țările terțe să contribuie financiar face ca Washingtonul să fie mai puțin înclinat să se implice, ceea ce reduce riscul de conflict direct.

Deși Canada a încheiat un acord pentru a participa la achizițiile finanțate prin SAFE cu aproape un an în urmă, până acum a fost anunțată o singură înțelegere de mică amploare: un contract de 10 milioane de dolari canadieni pentru furnizarea de stații radio tactice Poloniei. Ministrul canadian al Apărării, David McGuinty, este optimist că „urmează și altele”. În prezent, aprofundarea cooperării este ilustrată în principal prin acorduri bilaterale între Ottawa și capitalele europene.

În această vară, guvernul canadian a ales constructorul naval german TKMS în defavoarea companiei sud-coreene Hanwha Ocean pentru a construi o nouă flotă de 12 submarine non-nucleare. Acest acord, care urmează să fie semnat oficial, este văzut ca un pas major.

„Ne apropie extrem de mult”, a declarat Sandvik.

Alegerea unui constructor german este un semnal clar al virajului strategic.

Un alt test major este alegerea dintre avioanele de vânătoare F-35 fabricate în SUA și modelul suedez Gripen E. Canada își înlocuiește flota învechită de avioane CF-18.

Inițial, intenția era de a cumpăra 88 de aeronave F-35, din care s-a angajat deja pentru 16. Celelalte 72 se află în curs de reevaluare de către guvernul premierului Mark Carney, cu posibilitatea de a ignora Lockheed Martin în favoarea Saab. Când este întrebat despre stadiul procesului, McGuinty răspunde mereu: „în curs de reevaluare”.

În iulie, Ottawa a devenit observator în cadrul Global Combat Air Programme (GCAP), proiectul britanico-italiano-japonez pentru un avion de vânătoare din generația a șasea. Achiziționarea de aeronave suedeze ar putea stârni furia administrației Trump într-un moment în care relațiile comerciale sunt deja tensionate, deoarece legăturile economice ale Canadei cu SUA sunt mult mai vaste decât cele cu UE.

La începutul acestui an, ambasadorul SUA în Canada, Pete Hoekstra, a avertizat că alegerea unor aeronave suedeze în locul restului de F-35 ar avea consecințe asupra NORAD, organizația militară prin care SUA și Canada își apără în comun spațiul aerian nord-american.

„NORAD, cel mai important element al apărării Canadei, nu face parte din NATO, ci este un organism bilateral cu SUA, ceea ce explică o parte din această constrângere”, a explicat Grand.

McGuinty a refuzat să acorde un interviu pe această temă.

Un alt aspect critic este cererea Canadei de aderare la Forta Întrunită de Expediție (JEF), condusă de Regatul Unit. Până acum, nu toată lumea este de acord cu această aderare.

Forța include cele trei state baltice, cinci țări nordice și Țările de Jos. Luna trecută, Carney a depus oficial cererea. În timp ce unii membri, cum ar fi Norvegia, sunt deschiși la includerea Canadei, alții se arată mai ezitanți.

Un diplomat dintr-o țară baltică a subliniat că, deși Rusia este o amenințare în nord și are sens ca Canada să colaboreze mai mult cu Europa, această colaborare ar trebui să rămână în cadrul NATO.

JEF este văzută ca un nivel suplimentar de asigurare în materie de apărare, descrisă de Regatul Unit drept un element de „primă intervenție”, înaintea NATO.

Structurile grupului sunt mai puțin stricte de cele ale NATO, ceea ce o face atractivă pentru o cooperare mai rapidă și mai flexibilă.