Aliyev se îndepărtează de Erdoğan și se apropie de Putin

Cum s-au intensificat semnalele politice înainte de summit?

Baku și Ankara pe drumuri separate: Aliyev accelerează alianța cu Moscova

Dinamică diplomatică între capitala azeră și cea turcă a intrat într-o fază de răcire vizibilă.

Semnalul cel mai recent a venit ocaziei summitului Organizației Statelor Turcice, unde lipsa șefului statului azer, Ilham Aliyev, a stârnit comentarii ample.

Recep Tayyip Erdoğan a încheiat întâlnirea cu o invocație religioasă cu ecouri politice evidente, iar absența lui Aliyev a fost interpretată drept un gest de distanțare.

În spatele acestei răciri se află mai multe divergențe: modul în care cele două țări interpretează rolul Turciei în victoria din Nagorno-Karabah, parteneriatul strategic al Baku cu Israelul și orientarea tot mai pronunțată a președintelui azer spre Moscova.

Cu formula „o singură națiune, două state”, relația dintre cele două popoare a fost timp îndelungat descrisă ca una de frățenie profundă. Totuși, în prezent, această formulă pare să fie pusă la încercare. La reuniunea de la Ankara, Aliyev nu a fost prezent, deși primise o invitație personală de la Erdoğan. În locul său, Baku a trimis ministrul Afacerilor Externe, Jeyhun Bayramov. Președintele azer a rămas în capitală pentru a participa la o ceremonie de premiere a tinerilor fotbaliști organizată de FIFA.

În discursul de închidere, Erdoğan a apelat la unitatea lumii turcice, susținând că nu există loc pentru dezbinare în cadrul acestei comunități.

Președintele turc a citat o binecuvântare tradițională atribuită lui Dede Qorqud, personaj central al operei epice Kitabi Dede Korkut, recunoscută de UNESCO ca patrimoniu cultural imaterial.

Mesajul includea speranța că munții nu se vor prăbuși, copacii nu vor fi tăiați, râurile nu vor seca, iar săbiile nu se vor frânge în luptă.

Ultima parte a invocării, referitoare la protecția împotriva trădătorilor, a câștigat o semnificație aparte în contextul tensiunilor actuale. A fost un avertisment indirect adresat lui Aliyev, posibil legat de partenerii strategici aleși de Azerbaidjan.

Una dintre interpretările posibile vizează Israelul, cu care Baku menține legături strânse în domeniile militar, de securitate și energetic, ceea ce contrazice poziția critică a lui Erdoğan față de guvernul israelian, conform analizei Kyiv Post.

Semnalele politice între cele două capitale s-au intensificat în săptămânile premergătoare summitului. Pe 2 octombrie, la congresul partidului de guvernământ Noul Azerbaidjan, Aliyev a declarat că țara sa nu va accepta ingerințe din exterior. De ce spun că nu au nevoie de ajutorul sau de? „Nu avem nevoie de ajutorul sau de patronajul nimănui”, a afirmat liderul azer, subliniind că niciun stat nu a sprijinit Azerbaidjanul când acesta avea nevoie.

Președintele a mai menționat că toate armele folosite de armata azeră au fost achiziționate, uneori la prețuri mult mai mari decât cele de pe piața internațională.

Deși Aliyev nu a numit Turcia direct, declarațiile sale au rezonant pe fundalul criticilor din cercuri politice și religioase turcești față de restricțiile din Azerbaidjan privind purtarea vălului islamic în școli.

Disputa privind vălul s-a acutizat după ce autoritățile azere au declarat 31 de cetățeni turci persoane indezirabile, în urma unor critici publicate pe rețelele sociale. Erdoğan a încercat să stăvilească controversea, inclusiv prin demiterea unui consilier care criticase public Baku. Cu toate acestea, Aliyev a ales să lipsească de la summitul de la Ankara, în ciuda invitației primite. Absența sa a fost cu atât mai semnificativă cu cât Turcia urma să preia președinția rotativă a Organizației Statelor Turcice de la Azerbaidjan.

O altă sursă majoră de tensiune o constituie interpretările diferite privind contribuția Turciei la victoria militară a Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah. Pentru Ilham Aliyev, recucerirea teritoriilor disputate este principala realizare a mandatului său și un moment definitoriu pentru istoria recentă a țării.

Ce a susținut președintele despre furnizori?

Totuși, sprijinul Turciei a fost decisiv în obținerea victoriei. Ankara a oferit Azerbaidjanului instruire militară, echipamente de apărare, susținere politică și asistență diplomatică în confruntarea cu Armenia.

În iulie 2024, Erdoğan a stârnit nemulțumire la Baku după ce a invocat implicarea Turciei în Karabah și Libia, în timp ce vorbea despre o posibilă intervenție împotriva Israelului.

„Așa cum am intrat în Karabah, așa cum am intrat în Libia”, a declarat atunci președintele turc.

Ministrul Apărării al Azerbaidjanului a reacționat rapid, insistând că niciun militar străin nu a participat la operațiunile de luptă ale armatei azere. Acest schimb de declarații a scos la iveală o divergență sensibilă privind recunoașterea meritelor pentru victoria militară. Este adevărat că armata Azerbaidjanului a purtat luptele, însă contribuția Turciei a depășit cu mult simpla vânzare de armament. În discursul din 2 octombrie, Aliyev a reiterat propria viziune.

„Am fost singuri”, a afirmat el, adăugând că Azerbaidjanul și-a cumpărat toate armele, „până la ultimul glonț”.

Președintele a susținut că unii furnizori au cerut practicate superioare celor de pe piețele internaționale.

Există o diferență esențială între achiziționarea de echipamente militare și sprijinul oferit de un aliat care pune la dispoziție, simultan, instruire, susținere politică și asistență diplomatică. Pentru mulți azeri, recunoașterea rolului Turciei nu diminuează gloria armatei proprii.

Însistența lui Aliyev că Azerbaidjanul a obținut totul de unul singur ridică o întrebare politică: încearcă președintele să evite împărțirea celei mai importante realizări a mandatului său cu Recep Tayyip Erdoğan?

Recunoașterea victoriei din Karabah drept un succes strategic comun ar oferi inevitabil Turciei un loc important în relatarea istorică a conflictului, un element care pare să lipsească în interpretarea tot mai personalizată promovată de liderul azer.

Aliyev se confruntă cu o dificultate majoră când încearcă să reducă importanța contribuției Turciei, deoarece legătura dintre cele două popoare este mult mai veche și mai profundă decât raporturile actuale dintre cei doi președinți. Turcia a fost primul stat care a recunoscut independența Azerbaidjanului în 1991. Doi ani mai târziu, în semn de solidaritate cu Baku în timpul primului război din Nagorno-Karabah, Ankara a închis frontiera cu Armenia. Această măsură a rămas în vigoare mai bine de trei decenii.

Pentru numeroși azeri, apropierea de Turcia se bazează pe limba comună, cultura, istoria și un sentiment de fraternitate consolidat de-a lungul generațiilor. Această legătură nu poate fi redefinită ușor prin mesaje politice oficiale.

Argumentul susținătorilor guvernului azer, potrivit căruia țara a plătit pentru armamentul turcesc, nu anulează sprijinul militar și politic oferit de Ankara.

De asemenea, criticile la adresa lui Aliyev formulate în Turcia nu echivalează automat cu ostilitate față de Azerbaidjan.

Încercările de a minimaliza contribuția Ankarei riscă să adâncească distanța dintre discursul oficial și percepția unei părți a populației azere, care continuă să aprecieze sprijinul istoric al Turciei.

Victoria din Karabah poate fi, în același timp, o realizare militară a Azerbaidjanului și un succes al parteneriatului strategic cu Turcia. Cele două interpretări nu se exclud reciproc.

Tensiunile dintre Ankara și Baku se manifestă într-un context în care Armenia, adversarul istoric al Azerbaidjanului, încearcă să își apropie relațiile cu Turcia.

Cele două state negociază redeschiderea frontierei comune, închisă în 1993. Ankara a condiționat normalizarea relațiilor de progresele în procesul de pace dintre Armenia și Azerbaidjan. Contrastul diplomatic este semnificativ: în timp ce Erevanul vizează o relație mai apropiată cu Turcia, Aliyev transmite public semnale de distanțare față de Erdoğan.